Nordsee vs Eco Swiss jurisprudenta - Consultanta juridica

Cazul Nordsee vs Eco Swiss jurisprudenta valoroasa pentru aplicarea dreptului uniunii europene; în materie de concurență prin arbitraj comercial internațional.

Nordsee vs Eco Swiss efecte și explicații

Modulul: Dreptul UE și Arbitrajul

Florin Vasilescu

Nordsee vs Eco Swiss jurisprudenta Introducere

Se poate spune că aplicarea dreptului UE în materie de concurență prin arbitraj comercial internațional suferă de un fel de mecanism de control dezechilibrat; în comparație cu executarea normală privată. Acest lucru rezultă din jurisprudența Curții de Justiție a UE. În Nordsee, Curtea a precizat că arbitrii nu pot adresa o întrebare preliminară.

Este evident că imaginea hotărârilor Nordsee și Eco Swiss este destul de diferită de cea a ordinii judiciare ordinare a UE (concurență); care se bazează pe rolurile respective ale instanțelor naționale și ale UE și pe mechansimul de referință preliminar.
Este foarte ușor să interpretăm sau să vedem că, în cauza Nordsee, Curtea sa confruntat cu dificultatea definirii exacte a domeniului de aplicare Art. 267 TFUE; și, în special, problema intercepției noțiunii de „instanță sau un stat membru tribunal”

Artă. 267 TFUE: Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe cu privire la:

(a) interpretarea tratatelor;

(b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii;

În cazul în care o astfel de problemă este invocată în fața unei instanțe dintr-un stat membru, instanța poate, dacă consideră că o decizie în acest sens este necesară pentru a pronunța o hotărâre, să solicite Curții să se pronunțe asupra acestei chestiuni.

Dacă o astfel de problemă este pusă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale ale cărei decizii nu fac obiectul vreunei căi de atac interne; această instanță este obligată să introducă o acțiune în fața Curții.

În cazul în care o astfel de problemă este invocată într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale cu privire la o persoană care face obiectul unei măsuri privative de libertate; Curtea va acționa cât mai repede posibil.

Nordsee vs Eco Swiss jurisprudenta Forța arbitrajului

Problema a izvorât din forța arbitrului de a acorda o hotărâre care are aceeași putere de res judicata ca și hotărârile instanțelor judecătorești de stat în temeiul legislației germane. Scopul fundamental al procedurii preliminare de referință, care constă în asigurarea aplicării uniforme a dreptului comunitar, este în joc și se poate afirma că, prin concluzia că un arbitru nu trebuie considerat „instanță sau tribunal al unui stat membru” , Curtea a decis să riscă să submineze acest sistem.

Spunând că nu are competența de a răspunde unui arbitru, Curtea de Justiție optează pentru limitarea funcționării mecanismului de referință preliminară, permițând judecătorului însărcinat să revizuiască validitatea sentinței arbitrale să adreseze o întrebare preliminară. În unele cazuri, revizuirea judiciară a unui premiu nu s-ar putea întâmpla niciodată, cel mai evident pentru că părțile consideră că este inutil. În cazul în care are loc un control judiciar, procedura poate suferi o serie de limitări, în funcție de normele procedurale naționale. În special, o astfel de revizuire nu va acoperi meritele acordate.

Nordsee vs Eco Swiss jurisprudenta Explicaţii

S-ar putea să ne întrebăm de ce Curtea de Justiție a decis să riscă să submineze mecanismul de referință preliminar, care sa dovedit deja un instrument neprețuit și extrem de prețios pentru a asigura uniformitatea aplicării dreptului comunitar. O serie de interpretări pot fi dezvoltate, dar pentru scopurile noastre, punctul important este că scopul Curții ar fi putut fi să asigure ceea ce se poate numi puritatea mecanismului de referință preliminar, lăsând la latitudinea judecătorilor naționali competenți puterea să o folosească. Prin Nordsee, Curtea a ales astfel interlocutorii. Dar litigiile în fața arbitrilor au câștigat o importanță tot mai mare în soluționarea transnațională a litigiilor. Prin urmare, soluția oferită în Nordsee a trebuit să fie finalizată.

Aceste idei sunt inspirate de articolul lui Robert Cisotta:

1. Reglementarea problemei prejudiciabile din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE)

Conform art. 267 TFUE, instanțele naționale au dreptul, și anume obligația de a solicita Curții de Justiție a Uniunii Europene să procedeze astfel, să pronunțe o hotărâre preliminară asupra chestiunilor de drept.

Articolul 267 din TFUE prevede:

Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe cu privire la:
(a) interpretarea tratatelor;

(b) valabilitatea și interpretarea actelor adoptate de instituții, organisme, birouri sau agențiile Uniunii;

Dacă o astfel de problemă este ridicată în fața unei instanțe dintr-un stat membru, această instanță poate, dacă consideră că o decizie în această chestiune este necesară pentru a se pronunța, să solicite Curții să facă acest lucru în această privință.

În cazul în care un astfel de punct este invocat într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale a cărei hotărâre nu este supusă niciunui drept de apel, instanța respectivă trebuie să sesizeze Curtea.

În cazul în care un astfel de aspect este ridicat într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale cu privire la o persoană care face obiectul unei măsuri private de libertate, Curtea va decide cât mai curând posibil.

2.Caracterul (parțial) obligatoriu al hotărârii preliminare a CJEU

Hotărârea preliminară a CJEU este obligatorie pentru instanța de trimitere; ci numai în legătură cu litigiul în care a fost pusă întrebarea preliminară.

Atunci când CJUE a fost sesizată de o instanță a cărei decizie este supusă căii de atac; hotărârea preliminară a Curții Europene de Justiție este, de asemenea, obligatorie instanța sesizată cu recursul în acest litigiu.

De fapt, decizia CJUE este obligatorie pentru toate statele membre; deoarece instanța intenționează să interpreteze regula în mod diferit Curtea Europeană de Justiție; pe care CJUE a interpretat-o ​​deja, are obligația de a se adresa Curții de Justiție a Uniunii Europene înainte de a lua o decizie; motivând opiniile sale divergente și solicitând o nouă hotărâre în această privință („sesizarea divergenței”).

3.Domeniul de aplicare al art. 267 TFUE

Articolul 267 din TFUE se aplică:

– toate instanțele din statele membre;

– în toate cazurile,

– inclusiv procedurile de urgență.

În măsura în care art. 267 TFUE prevede obligația de a sesiza Curtea Europeană de Justiție prin procedura preliminară de întrebare; nu va fi analizat dacă prin notificare CJEU va duce la o întârziere a procesului. În scopul accelerării procedurilor în fața CJUE, art. 267 par. 4 TFUE prevede că această instanță ar trebui să decidă cât mai curând posibil atunci când se invocă chestiunea în cauză în așteptarea unei proceduri în fața unei instanțe naționale cu privire la o persoană care face obiectul unei măsuri privative de libertate. În alte cazuri, procedura de întrebare poate fi făcută ca o procedură preliminară de urgență (PPU); la cererea instanței naționale; (în conformitate cu dispozițiile articolului 104 din Regulamentul de procedură al Curții); atunci când circumstanțele invocate de către justiția națională justifică urgența deosebită în soluționarea problemei ridicate de titlul 3 preliminar. În acest caz, instanța va stabili imediat termenul pentru judecată.

4.Divizarea atribuțiilor între CJUE și instanța națională

CJUE are doar obligația de a interpreta dreptul comunitar, nu aplicarea acestuia în cazuri individuale individuale.

CJEU dezvoltă o premisă abstractă, luând în considerare cazul particularităților. Curtea nu va face nici o evaluare cu privire la fondul cauzei și nu va pronunța o hotărâre asupra cauzei. Aceasta din urmă intră în competența exclusivă a instanțelor naționale.

5.Semnificația cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare

Semnificația semnificativă a respectării de către instanța națională a obligației de a solicita Curții de Justiție să emită o hotărâre preliminară (în conformitate cu articolul 267 din TFUE); rezultă din obiectivul întrebării preliminare:

Asigurarea unei aplicări uniforme și armonizate a legislației comunitare la nivel european European = conservarea caracterului unitar al dreptului comunitar
Crearea și asigurarea unui spațiu unic de justiție în Uniune Este necesar ca legislația UE să fie înțeleasă și aplicată în mod unitar în toate statele membre. Singura modalitate în care UE are în acest sens procedura este problema prejudiciabilă.

Dacă interpretarea dreptului UE ar rămâne la discreția instanțelor naționale; dacă ar trebui să decidă asupra valabilității și actelor de interpretare adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii, ar fi atins incertitudinea juridică în cadrul Uniunii; deoarece instanțele din statele membre ar putea da o interpretare diferită acelorași probleme.

Legătura dintre dreptul Uniunii și dreptul național
De regulă, soluționarea problemei se referă la compatibilitatea dintre anumite norme naționale și la legislația europeană, iar răspunsul la această întrebare depinde de modul de interpretare a legislației europene relevante. În 4, conform art. 267 din TFUE, nu este de competența CJEU să decidă cu privire la legalitate măsurile adoptate în temeiul legislației naționale sau interpretarea acesteia.

Asigurarea drepturilor conferite persoanei de legislația Uniunii Europene
Obligația instanței a cărei hotărâre nu mai face obiectul unei căi de atac prevăzute de legislația națională pentru a solicita pronunțarea unei hotărâri preliminare în condițiile prevăzute la art. 267 TFUE; de asemenea, pentru a evita situația în care ar putea fi afectate drepturile conferite persoanei de către dreptul Uniunii.

Obligația de a sesiza CJEU

a) instanța a cărei hotărâre în cazul specific nu este supusă vreunui mijloc de atac de drept intern trebuie să se adreseze CJEU; atunci când îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 267 din TFUE; dacă consideră că este necesară o decizie a Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru a se pronunța asupra:

interpretarea tratatelor;
validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituții, organisme, birouri sau agenții ale Uniunii.

b) „divergența” CJEU

Instanțele naționale sunt obligate să respecte cu strictețe hotărârea preliminară pronunțată de CJUE. În cazul în care instanța națională dorește să ia o decizie diferită, o hotărâre preliminară a CJUE; este obligat să sesizeze CJEU cu o cerere preliminară, conform art. 267 TFUE, care prezintă motivele pentru care instanța are intenția de a se abate de la hotărârea preliminară în cauză. Această obligație de a se referi la „divergență” există, indiferent dacă instanța națională; este o instanță de ultimă instanță sau hotărârea sa poate fi atacată.

Același lucru este valabil dacă instanța dorește să suspende executarea unui act administrativ național bazat pe dreptul Uniunii.